Ziua Mondială a Sănătății 2024: „Sănătatea mea, dreptul meu”

SPITALUL SAMARITEAN se aliniază, cu ocazia acestei zile, la principiile privind accesul tuturor indivizilor la servicii de sănătate de calitate, precum și la educarea consumatorilor cu privire la sănătatea acestora și în legătură cu drepturile pe care aceștia le au când vine vorba despre propria sănătate.

Asistăm în întreaga lume la o pandemie de boli cronice, iar dreptul la sănătate a milioane de oameni este din ce în ce mai amenințat. Bolile și dezastrele se profilează ca fiind cauze de deces și invaliditate. Conflictele sunt vieți devastatoare, provocând moarte, durere, foame și suferință psihologică în rândul familiilor. Sănătatea este un drept fundamental al oricărei ființe umane. Dreptul la sănătate include drepturi, cum ar fi dreptul de a-și controla sănătatea, consimțământul informat, integritatea corporală și participarea la luarea deciziilor legate de sănătate. Include, de asemenea, libertăți, cum ar fi libertatea fără tortură, rele tratamente și practici dăunătoare. Dreptul la sănătate este strâns legat și depinde de realizarea altor drepturi ale omului, inclusiv dreptul la viață, hrană, locuință, muncă, educație, intimitate, acces la informații, libertatea de tortură și libertățile de asociere, întrunire și circulație. Include atât accesul nediscriminatoriu la sisteme și servicii de sănătate de calitate, în timp util și adecvate, cât și la factorii determinanți ai sănătății.

Cunoașteți-vă drepturile de sănătate! Aveți dreptul la:

• îngrijire sigură și de calitate, fără nicio discriminare.
• confidențialitatea informațiilor dvs. de sănătate
• informații despre tratamentul dvs. și consimțământul informat
• autonomie și integritate corporală
• protejarea dreptului la sănătate ca drept fundamental al omului
• promovarea dreptului la sănătate ca pilon intrinsec al drepturilor noastre umane mai largi.

Respectarea dreptului nostru la sănătate înseamnă respectarea drepturilor noastre de acces la apă potabilă sigură, aer curat, alimentație bună, locuințe de calitate, condiții de muncă decente și dreptul de a nu fi supuși violenței și discriminării. Promovarea sănătății ca prioritate.

Fiecare lege contează. Fiecare minister poate și ar trebui să legifereze pentru a realiza dreptul la sănătate în întreaga gamă de sectoare:

Finanțe: impozite pe autovehicule poluante, tutun, zahăr și alcool.

Agricultură: eliminarea acizilor grași trans; reducerea cantității de antimicrobiene din sistemul agroalimentar cu 30-50% până în 2030.

Mediu: oprirea subvențiilor pentru combustibilii fosili și subvenționarea sau scutirea de taxe pentru energia curată și combustibili, cum ar fi energia solară, hidro și eoliană.

Justiție: interzicerea tuturor formelor de discriminare.

Transport: construirea infrastructurii pentru biciclete, sprijinirea pietonilor.

Muncă: asigurarea muncii decente, a drepturilor și protecției lucrătorilor și crearea unor condiții de muncă echitabile, egale și care să țină seama de dimensiunea de gen pentru lucrătorii din domeniul sănătății și îngrijirii.

Afaceri sociale/dezvoltare socială: asigurarea accesului la protecție socială (de exemplu, asistență medicală, pensii, prestații de șomaj) pentru a reduce vulnerabilitatea gospodăriilor la sărăcie și pentru a contracara impactul negativ al evenimentelor neașteptate din viață asupra veniturilor, bogăției sau sănătății.

Investiția în sănătate (creșterea cu minim 2% din PIB-ul prognozat național). Respectarea dreptului la sănătate: asigurarea disponibilității, accesibilității, acceptabilității și bunei calități a serviciilor de sănătate pentru toți, oriunde. Fiți strategici și construiți pornind de la elementele de bază: reorientați sistemele de sănătate în jurul asistenței medicale.

Promovarea transparenței și a responsabilității: combaterea corupției prin consolidarea guvernanței și prin colaborarea intersectorială.

Implicarea publicului larg în luarea deciziilor în domeniul sănătății: "Participarea socială" are loc atunci când indivizii și comunitățile sunt implicate în mod semnificativ în procesul decizional în domeniul sănătății, de exemplu reuniuni ale primăriilor și adunări cetățenești, focus grupuri și consultări, consilii de sănătate, reprezentare în grupuri de coordonare și comisii de revizuire.

Cunoașteți nevoile de sănătate ale populațiilor și acționați asupra acestora: colectați, analizați, utilizați și monitorizați datele, dezagregate după vârstă, sex, statut economic, nivel de educație, loc de reședință, rasă și etnie și alte caracteristici și acționați pentru a corecta inechitățile în materie de sănătate.

Garantarea dreptului la sănătate în caz de război și conflict: protejarea infrastructurii de sănătate și a lucrătorilor din domeniul sănătății și asigurarea accesului neîntrerupt la serviciile de sănătate, în conformitate cu dreptul internațional umanitar și cu dreptul internațional al drepturilor omului.

Drepturile omului sunt drepturi universale ale tuturor ființelor umane, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinii politice sau de altă natură, origine națională sau socială, proprietate, naștere sau alt statut.

Dreptul la sănătate și alte drepturi ale omului legate de sănătate sunt angajamente obligatorii din punct de vedere juridic, consacrate în instrumentele internaționale privind drepturile omului. Constituția OMS recunoaște, de asemenea, dreptul la sănătate.

Fiecare ființă umană are dreptul la cel mai înalt standard posibil de sănătate fizică și mentală. Țările au obligația legală de a elabora și implementa legislație și politici care să garanteze accesul universal la servicii de sănătate de calitate și să abordeze cauzele profunde ale disparităților în materie de sănătate, inclusiv sărăcia, stigmatizarea și discriminarea.

Dreptul la sănătate este indivizibil de alte drepturi ale omului, inclusiv dreptul la educație, participare, hrană, locuință, muncă și informare.

Acoperirea universală cu servicii de sănătate (UHC) bazată pe asistența medicală primară ajută țările să realizeze dreptul la sănătate, asigurându-se că toți oamenii au acces accesibil și echitabil la serviciile de sănătate.

Drepturile omului sunt consacrate în instrumentele privind drepturile omului. Toate statele membre ale OMS au ratificat cel puțin un tratat internațional privind drepturile omului care include dreptul la cel mai înalt standard de sănătate posibil. După ratificarea unui tratat, o țară are obligația legală de a proteja și de a îndeplini drepturile recunoscute în tratat. Pentru a-și îndeplini angajamentele obligatorii privind drepturile omului, țările trebuie să adopte o abordare a sănătății bazată pe drepturile omului.

Dreptul la cel mai înalt standard posibil de sănătate fizică și mentală este consacrat în mai multe instrumente juridice internaționale, inclusiv în Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale. Aceasta include libertăți și drepturi.

Libertățile includ dreptul de a-și controla sănătatea și corpul (de exemplu, drepturile sexuale și reproductive) și dreptul de a nu fi supus niciunei interferențe (de exemplu, dreptul de a nu fi supus torturii și tratamentului și experimentării medicale neconsensuale, deosebit de relevante pentru persoanele cu handicap). Drepturile includ dreptul de acces la servicii de sănătate de calitate, fără nicio discriminare.

O abordare a sănătății bazată pe drepturile omului angajează țările să dezvolte sisteme de sănătate conforme cu drepturile, eficiente, transformatoare de gen, integrate și responsabile și să pună în aplicare alte măsuri de sănătate publică care îmbunătățesc factorii determinanți care stau la baza sănătății, cum ar fi accesul la apă și salubritate.

Aceasta înseamnă că țările trebuie să se asigure că legislația și politicile și programele de sănătate respectă și promovează realizarea drepturilor omului. Cercetările arată că măsurile proactive de respectare a obligațiilor privind drepturile omului ajută țările să îmbunătățească egalitatea substanțială și să consolideze rezistența la șocuri. De exemplu, aplicarea unui cadru privind drepturile omului în domeniul sănătății reproductive ne poate ajuta să identificăm modul în care mortalitatea și morbiditatea maternă care pot fi prevenite rezultă dintr-o varietate de încălcări ale drepturilor omului, inclusiv discriminarea și lipsa accesului la servicii de sănătate de calitate.

O abordare bazată pe drepturile omului (ABDO) necesită integrarea principiilor și standardelor fundamentale privind drepturile omului în serviciile de sănătate și în politicile sistemului de sănătate, inclusiv pregătirea și răspunsurile la urgențele de sănătate publică. Acestea includ:

Nediscriminarea și egalitatea: Acest lucru necesită prioritizarea nevoilor celor mai în urmă pentru a obține echitate. Echitatea este utilizată ca un cadru în domeniul sănătății publice pentru a identifica și a aborda disparități în materie de sănătate remediabile între diferitele subpopulații. ABDO oferă standarde și obligații legale pentru a pune în aplicare protecția juridică pentru egalitate și nediscriminare. Combaterea discriminării necesită acordarea de atenție factorilor de discriminare care se suprapun și se intersectează, în special genul, rasa, etnia, handicapul, orientarea sexuală, identitatea de gen și statutul socioeconomic. O lentilă intersecțională permite examinarea inegalităților în materie de sănătate determinate de mai multe motive de excludere și proiectarea intervențiilor de sănătate într-un mod care să răspundă factorilor intersectați. Aceasta ar include, de exemplu, asigurarea faptului că informațiile privind sănătatea sunt furnizate în formate care permit oamenilor să acceseze informațiile de care au nevoie.

Participare: Participarea necesită împuternicirea utilizatorilor serviciilor de sănătate, a comunităților și a societății civile să se implice în procesele de planificare, luare a deciziilor și implementare pentru sănătate pe parcursul ciclului programului și la toate nivelurile sistemului. Pentru a fi semnificativă, participarea trebuie să includă strategii explicite pentru a aborda dezechilibrele de putere, pentru a valorifica dovezile experiențiale și pentru a gestiona conflictele de interese, astfel încât nevoile și așteptările oamenilor să fie îndeplinite. Tehnicile de planificare participativă pot fi utilizate pentru a implica populațiile beneficiare în proiectarea serviciilor de sănătate sau prioritizarea cheltuielilor publice.

Responsabilitate: Țările trebuie să stabilească mecanisme accesibile și eficiente de responsabilizare. Acestea pot include căi de atac administrative și judiciare și supravegherea de către alte instituții, cum ar fi instituțiile naționale pentru drepturile omului și autoritățile de reglementare din domeniul sănătății și asistenței sociale. Mecanismele Organizației Națiunilor Unite pentru drepturile omului, inclusiv Comitetul pentru drepturi economice, sociale și culturale, joacă un rol crucial de responsabilizare prin revizuirea periodică a respectării de către țări a obligațiilor lor în materie de sănătate privind drepturile omului.

Există o recunoaștere din ce în ce mai mare a importanței reglementării actorilor nestatali, cum ar fi sectorul privat și organizațiile neguvernamentale, pentru a se asigura că aceștia respectă și protejează drepturile omului. De exemplu, prin adoptarea interdicțiilor privind publicitatea, promovarea și sponsorizarea tutunului (TAPS), țările își pun în aplicare angajamentele de a gestiona controlul tutunului în temeiul Convenției-cadru a OMS pentru controlul tutunului. O treime din țări (66), reprezentând un sfert din populația lumii, au interzis complet toate formele de TAPS.

Unele obligații privind drepturile omului au efect imediat, cum ar fi garantarea nediscriminării. Alte componente ale dreptului la sănătate, cum ar fi accesul la tehnologia medicală de ultimă oră, sunt supuse principiului realizării progresive. Țările sunt obligate prin lege să utilizeze resursele maxime disponibile pentru a elabora și implementa legislație, politici și programe bazate pe drepturi. Țările în măsură să ofere asistență au obligația de a coopera cu cele cu mai puține resurse.

Dreptul la sănătate include 4 elemente esențiale, interdependente: disponibilitate, accesibilitate, acceptabilitate și calitate.

Disponibilitatea se referă la necesitatea unei cantități suficiente de facilități de sănătate funcționale, bunuri și servicii pentru toți. Disponibilitatea poate fi măsurată prin analiza datelor dezagregate către diferiți stratificatori, inclusiv în funcție de vârstă, sex, locație și statut socioeconomic, precum și prin sondaje calitative pentru a înțelege lacunele în materie de acoperire.

Accesibilitatea necesită ca facilitățile, bunurile și serviciile de sănătate să fie accesibile tuturor. Accesibilitatea are patru dimensiuni: nediscriminarea, accesibilitatea fizică, accesibilitatea economică (prețul abordabil) și accesibilitatea informațiilor. Acest lucru este deosebit de important pentru persoanele cu handicap, care se confruntă adesea cu obstacole semnificative în calea sănătății legate de inaccesibilitatea serviciilor, a instalațiilor și a informațiilor privind sănătatea. Evaluarea accesibilității necesită analiza barierelor fizice, geografice, financiare și de altă natură din calea sistemelor și serviciilor de sănătate și a modului în care acestea pot afecta persoanele marginalizate. Aceasta necesită stabilirea sau aplicarea unor norme și standarde clare, atât în legislație, cât și în politică, pentru a aborda aceste bariere.

Acceptabilitatea se referă la respectarea eticii medicale, adecvată din punct de vedere cultural și sensibilitatea la gen. Acceptabilitatea necesită ca facilitățile, bunurile, serviciile și programele de sănătate să fie centrate pe oameni și să răspundă nevoilor specifice ale diverselor grupuri de populație și în conformitate cu standardele internaționale de etică medicală pentru confidențialitate și consimțământ informat.

Calitatea se extinde la factorii determinanți care stau la baza sănătății, de exemplu apa potabilă și sigură și salubritatea, precum și necesitatea ca facilitățile, bunurile și serviciile de sănătate să fie aprobate științific și medical.

Calitatea este o componentă cheie a acoperirii universale cu servicii de sănătate (UHC). Serviciile de sănătate de calitate ar trebui să fie:

• Sigure: evitarea rănirii persoanelor cărora le este destinată îngrijirea;
• Eficace: furnizarea de servicii bazate pe dovezi celor care au nevoie de ele;
• Centrate pe oameni: furnizarea de îngrijire care răspunde nevoilor individuale;
• În timp util: reducerea timpilor de așteptare și a întârzierilor dăunătoare;
• Echitabile: furnizarea de îngrijiri a căror calitate nu variază în funcție de vârstă, sex, etnie, handicap, localizare geografică și statut socioeconomic;
• Integrate: furnizarea unei game complete de servicii de sănătate pe tot parcursul vieții;
• Eficiente: maximizarea beneficiilor resurselor disponibile și evitarea risipei.

Tratatele privind drepturile omului care includ dreptul la sănătate: Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (articolul 12) Eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială [articolul 5 litera (e) punctul iv] Convenția internațională privind eliminarea tuturor Forme de discriminare împotriva femeilor [articolul 11 alineatul (1) litera (f), articolul 12 și articolul 14 alineatul (2) litera (b)] Convenția cu privire la drepturile copilului (articolul 24) Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor acestora [art. 28, 43 lit. e) și art. 45 lit. (c)] Convenția privind drepturile persoanelor cu handicap (articolul 25)

OMS sprijină țările să își îndeplinească angajamentul în materie de drepturi ale omului de a asigura accesul nediscriminatoriu la servicii de sănătate eficiente și de calitate și la factorii determinanți care stau la baza sănătății.

Pentru a atinge acest obiectiv OMS:

• pledează pentru dreptul la sănătate și alte drepturi ale omului legate de sănătate, inclusiv prin campanii de comunicare;
• sensibilizează publicul cu privire la drepturile omului legate de sănătate, de exemplu cu privire la dreptul la asistență medicală sigură;
• sprijină țările să integreze standardele privind drepturile omului în legi, programe și politici de sănătate, de exemplu prin dezvoltarea de instrumente și orientări, cum ar fi orientări privind drepturile omului în contextul sănătății mintale și al sănătății sexuale sau reproductive;
• consolidarea capacităților în ceea ce privește o abordare a sănătății bazată pe drepturi în rândul factorilor de decizie;
• oferă dovezi, analize și recomandări legate de sănătate și drepturile omului; și
• colaborează cu alte entități ONU, pentru a se asigura că drepturile omului sunt recunoscute ca fundament fundamental pentru furnizarea eficientă a serviciilor de sănătate, de exemplu prin punerea în aplicare a Strategiei Organizației Națiunilor Unite privind incluziunea persoanelor cu dizabilități la toate cele 3 niveluri ale OMS.